„Nu am făcut-o în doi ani”, trecând printr-o poveste comună CrossFit

Oamenii împărtășesc nevoia universală de a lucra spre ceva. Când nu suntem întinși sau nu ajungem, devenim plictisiți, pierduți, neinteresați. Aceasta este ceea ce ne aduce pe mulți dintre noi la CrossFit: provocarea fizică și mentală. La un nivel profund și primar, știm că prin luptă creștem și promisiunea acestei transformări este electrizantă. Suntem cei mai îmbogățiți și îndepliniți când depășim obstacolele.

Răspunsul nostru la aceste obstacole ne dictează progresul în sala de gimnastică și aici apare o poveste comună CrossFit ca un impediment major pentru sportivi: „Nu am mai făcut PR de doi ani.”

Platourile de antrenament nu sunt un „dacă”, ci un „când”, iar mentalitatea necesară pentru a le rezista nu este ceva ce ne-am pregătit de obicei. Când platoum, ne angajăm în comportamente care le extind, iar relația noastră cu obstacolul se schimbă de la plăcere la frustrare sau disperare. Vestea bună este că această mentalitate este antrenabilă, la fel ca o ghemuit. Și, la fel ca și antrenarea genuflexiunilor, realizarea acestei mentalități necesită să știm mai întâi care sunt punctele noastre slabe, astfel încât să le putem aborda cu concentrare și claritate.

Există trei modele de comportament comune care apar la sportivii CrossFit care văd progresul lor stagnând:

• Primul este sărind de la program la program. Sportivii care schimbă concentrările de antrenament, protocoalele nutriționale și programarea atât de frecvent încât nu se fac progrese tind să creadă că dacă ceea ce fac nu funcționează imediat, trebuie să fie greșit.
• Al doilea este antrenamentul mai mult: mai multe sesiuni de antrenament, mai multă muncă de gimnastică, mai mult canotaj, alergare și muncă accesorie. Acești sportivi tind să creadă că nu trebuie să facă „suficient” pentru a face progrese. Sarcina suplimentară de antrenament are ca rezultat o recuperare redusă, ducând la accidentare și la antrenamente excesive.
• Al treilea renunță. Acești sportivi se etichetează „nu un alergător” sau „rău la smulgere” și se vor reține în antrenamente sau vor alege.

Fiecare dintre aceste modele de autosabotaj are distorsiuni cognitive însoțitoare care călăresc chiar sub conștiința noastră, totuși toate sunt înrădăcinate într-o singură credință. Putem spune „să avem încredere în proces” oricât dorim, dar dacă ne angajăm în aceste comportamente, ne așteptăm în mod inconștient ca progresul nostru să fie liniar.

De ce facem asta? În parte, pentru că așa suntem învățați cum funcționează lumea. Faceți treaba, obțineți „A” / intrarea la facultate / locul de muncă / relația / PR.

De asemenea, parțial se datorează faptului că CrossFit este bazat pe date: rezultatele măsurabile, observabile, repetabile ne spun că programul nostru funcționează pentru îmbunătățirea stării generale. Acesta este un atribut pozitiv al antrenamentului nostru care poate deveni urât. Concentrarea doar pe rezultate creează un teren propice pentru gândirea alb-negru. Învățăm să ne evaluăm performanțele fie ca „rele”, fie „bune”, iar evaluarea depinde doar de rezultat, nu de efortul depus pentru a depăși obstacolul. Când ne prețuim doar rezultatele, avem nevoie de PR-uri pentru a ști că progresăm.

Depășirea obstacolelor și eforturile de îmbunătățire sunt cele care creează creșterea mentală și fizică, dar numai atunci când avem o mentalitate bazată pe procese. Cum ne învățăm să prețuim efortul în locul rezultatelor și să oprim autosabotarea? Construind perspectiva, răbdarea și pozitivitatea.

Perspectivă în instruire

Perspectiva are două componente: cunoașterea de sine și o viziune expansivă asupra momentului prezent. Când ne lipsește cunoașterea de sine, ne repetăm ​​greșelile din nou și din nou. Când ne lipsește o viziune expansivă asupra momentului prezent, ne pierdem concentrarea asupra a ceea ce putem controla.

Pentru a construi cunoașterea de sine:

• Luați o practică de jurnalizare. Observă-ți sportivul interior scriindu-ți gândurile nefiltrate. Scoateți-vă temerile și îndoielile pe o pagină, apoi observați-le pentru ceea ce se întâmplă sub suprafață. Ce greșeli repeti și de ce?
• Observați când sunteți tentați să schimbați programul din nou sau să adăugați o altă sesiune de antrenament sau să renunțați cu totul. Alegeți să faceți opusul, mai degrabă decât să repetați greșelile din trecut.

Pentru a construi o imagine mai extinsă asupra progresului dvs.:

• Amintește-ți: sesiunile de antrenament nu sunt teste pentru a trece sau a eșua, sunt oportunități de îmbunătățire. Progresul asupra perfecțiunii. Dacă avem 1% mai bine, aceasta este o sesiune de antrenament productivă.
• Căutați îndrumare profesională. Ce cred antrenorii tăi că ai cel mai mult nevoie? O săptămână deload? Lucru accesoriu vizat?

Răbdarea prin proces

În lumea noastră, satisfacția imediată este de zi cu zi: putem transmite în flux, citi sau învăța orice vrem cu o simplă apăsare de buton, putem cumpăra ceva și să ajungem la ușa noastră 2 ore mai târziu, putem contacta pe oricine de pe planetă și primiți un răspuns în câteva secunde. Dar nu putem selecta „Livrare în ziua următoare” pe un PR sau chiar să urmărim data sosirii acestuia. Eul nostru fizic și mental sunt lucrări de artă care vor necesita ani de meșteșug.

Pentru a construi răbdarea:

• Observați când vă simțiți frustrat, grăbit sau copleșit. Respirați adânc 5. Mergi la plimbare. Crearea spațiului între ceea ce simțim și ceea ce facem este modul în care învățăm să răspundem, mai degrabă decât să reacționăm.
• Aduceți mai multă prezență la sesiunile de antrenament. Atât de des, ne distragem tot timpul când ne antrenăm: suntem pe telefoanele noastre, discutăm sau ne plângem, schimbăm muzica. Prezența ne permite să ne auzim propriile gânduri, să ne asumăm proprietatea și să creăm un spațiu mental mai puternic.

Pozitivitate și atitudine

„Nu o voi face niciodată”, „Nu o pot face”, „De ce eu?”

Este ușor să permitem negativității să ne depășească atunci când ne luptăm, pentru că suntem conectați să gândim negativ (acest lucru se numește negativitate).

Pentru a construi pozitivitate:

• În fiecare zi, scrieți tot ceea ce ați făcut pentru a vă apropia de obiectivele dvs. O practică zilnică de a retrăi ce efort depunem în acea zi ne reconectează creierul pentru a gândi mai pozitiv.
• Înlocuiți așteptarea cu recunoștința. O sesiune de antrenament încărcată de așteptări, cu „ar trebui” și discurs de rușine de sine ca „nu fi un copil” duce la experiențe negative de antrenament. Antrenarea în aprecierea efortului nostru alimentează efortul viitor.

Există un cost mental care însoțește gândirea bazată pe rezultate. Un șir de zile de antrenament „rele” se traduce prin a fi un atlet „rău”.

Când nu facem PR, ne întrebăm dacă suntem destinați să fim medii, dacă ne vom atinge vreodată obiectivele. Trecem la comportamente de sabotare, pentru că trebuie să ne dovedim nouă și criticilor noștri (reali sau imaginați) că suntem suficient de buni. În mod inconștient, învățăm să ne folosim performanțele ca măsurare a valorii noastre. De fiecare dată când „eșuăm”, ne confirmăm îndoiala de sine profundă și devastatoare.

Scopul nostru nu este să îndepărtăm îndoiala de sine. Când ne confruntăm cu o provocare, ne confruntăm cu incertitudine și asta înseamnă că vom experimenta îndoială, anxietate sau teamă. Scopul este de a ne îmbrățișa provocările, de a le înfrunta cu calm și intenție, de a vedea platourile noastre ca o oportunitate de a ne îmbunătăți în moduri pe care nu ne așteptam.

Prin dezvoltarea perspectivei, răbdării și pozitivității, putem reveni la bucurarea luptei, la îmbogățirea și însuflețirea prin procesul de depășire a unui obstacol. Fizic și mental, ne-am dezlănțuit potențialul.

Imagine prezentată: TJ Danenza Photography