Expresia „atingeți” s-a strecurat în curent în ultimii 25 de ani, dar semnificația sa originală a fost uitată sau cel puțin interpretată greșit. Când pregătești brazilianul Jiu Jitsu, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face este să atingi.
Este o parte fundamentală a experienței de învățare. În clasă, veți atinge din nou și din nou în timp ce vă dați seama ce să nu faceți. Atingerea nu este văzută ca renunțare și nu este un semn al recunoașterii înfrângerii. Este un mod de a spune: „Da, m-ai prins. Să mergem din nou și să vedem ce se întâmplă.”
Atingerea este, de asemenea, o verificare a ego-ului. Credeți că sunteți „prea hardcore” pentru a atinge când ajungeți într-o poziție proastă? Este uimitor câtă plăcintă umilă poți mânca atunci când raza cuiva îți zdrobește artera carotidă.
Bine, prietene, bucură-te de pui de somn. Când te trezești, cercetează „Judo Gene LeBell și Steven Seagal”, vezi în ce fel de companie te afli și apoi revino la curs cu o atitudine mai bună (și poate o pereche nouă de pantaloni).
Arată-mi un luptător de elită care nu a fost niciodată atins. Pur și simplu nu există. Cele mai periculoase ticăloșii de pe planetă ating în mod regulat în antrenament, deoarece știu că așa te faci mai bine. Dacă exersezi și nu trebuie să atingi niciodată, nu înseamnă că ești o bestie indomitabilă. Înseamnă că ești înconjurat de slabi mai puțin calificați, care nu te provoacă și vei ajunge la un tigru de hârtie.
Acest lucru se leagă de duritatea mentală. Oamenii cu adevărat greutate înțeleg că adevăratul succes vine doar din recunoașterea în mod repetat atunci când ați făcut o întoarcere greșită, de a face față situației și apoi de a vă întoarce la treabă iar și iar și iar.
Alternativa (inacceptabilă) este aceea de a fi tipul de persoană care lovește un obstacol, îl vede insurmontabil și decide că atingerea obiectivului nu merită un pic de muncă incomodă.
Nimeni nu a comentat acest articol încă.