Ridică-l și sângerează

A juca fotbal a fost mai greu decât credea Cody că va fi. Nu era la fel de bun la fotbalul din viața reală ca la fotbalul jocurilor video. Prea multă muncă. Prea multă transpirație.

Așa că Cody plânge și aruncă o furie pentru a evita să meargă la antrenament. El face cea mai mică sumă posibilă în timpul jocurilor. Afișează cam la fel de multă forță ca un leneș cu trei degete pe o mașină de îndoit Vicodin. Când echipa lui pierde, părinții lui Cody îl consolează și dau vina pe arbitri. Îi cumpără înghețată după joc și își afișează cu mândrie trofeele de participare în camera sa.

Cody este doar un copil. Dar este și un copil care poate să nu învețe niciodată să fie bărbat. Dacă nu se schimbă ceva, el nu va fi niciodată un lider, un inovator sau un jucător de schimbare în niciun domeniu. El a fost crescut de o societate pacificatoare pentru a fi un autor care se autodreptățește, un reclamant coddled și un blamer profesionist. Va crește crezând că este cumva special doar pentru a apărea. Va crede că restul lumii îi datorează ceva. Și când nu o va înțelege, va plânge, cățea despre „corectitudine” și, în general, va face viața nenorocită pentru alți oameni.

Sau poate nu.

Poate că într-o zi, puddingball Cody va intra în sala de gimnastică locală și va decide să ridice o bară. El va descoperi, spre disperarea sa, că cu cât depune mai puțin efort, cu atât va obține mai puține rezultate. El va fi uimit că talentul său de a face scuze nu se transferă în adăugarea de greutate la bară. El va fi șocat de relația simbiotică dintre sudoare și succes. Bara o să-l învețe lucruri și el va urî bara pentru educația pe care o forțează asupra sensibilităților sale delicate.

Poate Cody va afla că acțiunile sale sau lipsa acestora îi influențează direct puterea, procentul de grăsime corporală, performanța și masa musculară. Va învăța că nimeni altcineva nu poate ridica greutatea pentru el. Nu există o echipă care să-i compenseze lenea. Nimeni nu-i va băga mâncarea potrivită în gură. Va avea de luat decizii, iar progresul său va depinde de alegerile inteligente.

Un bec se poate stinge și va ajunge să înțeleagă că, dacă nu reușește, este toată vina lui. El va descoperi relația inversă dintre scuze și progres, iar acest lucru va fi dureros și șocant pentru el, ca o palmă peste față. Acest lucru l-ar putea duce la descoperirea bilelor sale. Odată ce vor cădea, el se va întreba cum se descurcă fără ei în toți acești ani.

Pe măsură ce corpul său se schimbă, se va simți recompensat pentru munca sa grea. Va ajunge să înțeleagă că disciplina și autocontrolul și efortul susținut îi vor oferi lucrurile pe care le dorește. El se va gândi: „Hei, dacă pot să-mi fac corpul să facă ceea ce vreau, dacă pot să construiesc mușchi și să pierd grăsime și să devin mai puternic, ce altceva pot face?”

Și chiar atunci va ști că lupta dă roade. Acest efort este recompensat și că aplicarea celulelor creierului la probleme obține beneficii. Și se va simți bine, foarte bun, să știe că a făcut-o el însuși, că a fost al naibii de greu, și el plăcut că a fost al naibii de greu pentru că a făcut recompensa mult mai dulce. El va deveni dependent de acel sentiment de realizare și încredere în sine.

Cody va aplica aceste lecții restului vieții sale: educația, cariera, relațiile sale. El va vedea obstacolele ca oportunități. El va deveni lacom pentru sentimentul de succes. Și în curând va dori să răspândească Evanghelia muncii bune, oneste, grele și a satisfacției întârziate. Va deveni un model și un mentor.

Sau ar putea crește pentru a fi doar un alt chiloți care își îmbrățișează binemeritata victimitate. Boo-hoo. Dar să sperăm că nu.

Un lucru este adevărat: bara are lecții pentru toată lumea. Tot ce trebuie să facă este să-l ridice și să sângereze.